Music 4 Freedom, este un proiect cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene care se adresează tinerilor deținuți sau angajați în măsuri alternative la închisoare. Proiectul are câteva obiective importante, cum ar fi susținerea bunăstării personale și educaționale a beneficiarilor, îmbunătățirea oportunităților și dezvoltarea competențelor în domeniul hip-hop.
În perioada 25 – 27 ianuarie 2023, primul curs de formare axat pe “Înregistrarea și producția de muzică rap”, ca parte a celui de-al doilea pachet de lucru, a fost găzduit de ETIC la Lisabona, Portugalia.

Cursul intensiv de 3 zile s-a bazat pe studiu, discuții și lucrări de laborator dedicate tuturor părților interesate din cadrul parteneriatului, sesiunile fiind axate pe învățarea a ceea ce înseamnă creația și producția de muzică rap și cum se desfășoară acestea, în toate fazele lor. Am aprofundat instrumentele și tehnicile utile pentru crearea și producția muzicală și am întărit ideea că rap-ul poate fi un instrument excelent pentru formarea profesională a deținuților și foștilor deținuți.
În plus, am avut marea onoare de a interacționa, de a face schimb de idei și opinii cu educatori, lucrători de tineret fie cu experiență în predarea disciplinelor hip hop, fie ca experți în metodologii non-formale de intervenție cu tineri cu mai puține oportunități.

